Home » D:News » Carnetul de partid al dictatorului Nicolae Ceauşescu va fi donat unui muzeu

Carnetul de partid al dictatorului Nicolae Ceauşescu va fi donat unui muzeu

Publicat: 26.03.2015
Carnetul de partid al dictatorului Nicolae Ceauşescu, vândut, miercuri seară, la licitaţia "Epoca de Aur" a casei Artmark, cu suma de 2.000 de euro, va fi donat unui muzeu din România, au declarat pentru MEDIAFAX cumpărătorii acestui document.

Seara de miercuri a însemnat pentru Artmark două licitaţii: una dintre ele a fost dedicată valorilor tradiţionale, în timp ce cealaltă a readus în atenţia colecţionarilor obiecte, documente, tablouri şi reclame care au aparţinut „Epocii de Aur”, ambele evenimente fiind organizate la Athénée Palace Hilton din Bucureşti.

Licitaţia „Epoca de Aur” a înregistrat o rată de adjudecare de 67,24%, totalul vânzărilor situându-se în jurul sumei de 39.000 de euro.

Vedetele evenimentului au fost, printre altele, sculptura „Lenin vorbind mulţimii”, de Boris Caragea (adjudecată cu 4.500 de euro), tabloul „Scânteia”, de Constantin Artachino (4.500 de euro), un ceas Tressa, de mână, comandă specială, placat cu aur, oferit cadou lui Nicolae Ceauşescu de ministrul de Interne mexican Mario Moya Palencia, însoţit de certificat RAPPS (2.750 de euro), o haină din blană de vulpe albastră, care i-a aparţinut Elenei Ceauşescu, însoţită de certificat RAPPS (900 de euro), şi o şapcă bărbătească din bumbac, ce i-a aparţinut lui Nicolae Ceauşescu, însoţită de certificat RAPPS (350 de euro).

Carnetul de partid al lui Nicolae Ceauşescu

Cumpărătorii carnetului de partid care i-a aparţinut dictatorului Nicolae Ceauşescu nu au dorit să-şi divulge identitatea, dar au declarat pentru MEDIAFAX că documentul va fi donat unui muzeu. Ei au precizat că îşi doresc să păstreze discreţia privind acest fapt.

Documentul reprezintă o raritate, atât pentru specialişti, cât şi pentru colecţionari şi se prezintă într-o foarte bună stare de conservare. În 1954, Ceauşescu, fidel susţinător al lui Gheorghe Gheorghiu Dej, devenea secretar al Comitetului Central al PMR, poziţie care i-a asigurat accesul la sfera înaltă a puterii în partid şi, ulterior, în funcţiile de stat. Actul citat a fost probabil întocmit în aceste împrejurări.

Colecţionarii au adjudecat, miercuri seară, şi un lot format din patru pachete de ţigări româneşti – Mărăşeşti, Dacia, Snagov şi Carpaţi (50 de euro) -, dar şi pachete de ţigări de import – Kent, BT, Vikend şi DS (cu 100 de euro). Au fost achiziţionate şi afişele unei campanii anti-SIDA (250 de euro), o stemă a Partidului Comunist Român din anii 1970 (250 de euro) şi o ediţie specială a ziarului „Înainte” din 1965, care cuprinde articole despre înmormântarea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej (15 euro).

Pe de altă parte, Licitaţia de Valori Tradiţionale a avut o rată de adjudecare de 52,35%, totalul loturilor vândute ajungând la suma de 81.630 de euro. Printre obiectele care au fost adjudecate se numără o pereche de catrinţe de Vâlcea, din prima jumătate a secolului al XX-lea (800 de euro), o ie de preoteasă, de Muscel (600 de euro), o ie de Muscel, bogat brodată şi decorată cu paiete (500 de euro), o cămaşă femeiască cu poale, bogat decorată cu albastru şi auriu, de Muscel (300 de euro), o ladă de zestre, specifică perimetrului bihorean, decorată cu simboluri ciclice (120 de euro), o roată de tors, din Făgăraş, primul sfert al sec. XX (100 de euro), un chimir de sărbătoare, împodobit cu mărgele, din Bistriţa Năsăud (300 de euro), un covor cu ornamentaţii geometrice şi vegetale, din Câmpia Banatului, posibil Timiş, ultimul pătrar al sec. XIX (900 de euro), şi un lot alcătuit din talangă de Prahova şi clopot pentru animale de Maramureş, sfârşitul sec. XIX (100 de euro).

De asemenea, la Licitaţia de Valori Tradiţionale au fost adjudecate mai multe tablouri, printre care „Ghiocel”, de Nicolae Grigorescu (18.000 de euro), „Curte interioară la Caşin”, de Ştefan Dumitrescu (9.500 de euro), „Viaţa la ţară”, de Camil Ressu (6.500 de euro), „Zi de sărbătoare la sat”, de Nicolae Enea (2.500 de euro), şi „Natură statică cu ulcior şi legume”, de Octav Băncilă (3.000 de euro).

SURSA: Mediafax

Mihaela STOICA
Mihaela STOICA
Mihaela Stoica a fost redactor-șef Descopera.ro între februarie 2015 - decembrie 2021, iar în prezent este colaborator al site-ului. Absolventă de Istorie, a fost mai întâi profesor. A intrat în presa online în 2006, la agenţia NewsIn. A lucrat apoi în redacţiile Adevărul şi Gândul, ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Cele mai vechi dovezi ale creștinismului la nord de Alpi
Cele mai vechi dovezi ale creștinismului la nord de Alpi
Verile din Siberia arctică au fost cu până la 10°C mai calde decât astăzi în timpul ultimei interglaciațiuni
Verile din Siberia arctică au fost cu până la 10°C mai calde decât astăzi în timpul ultimei interglaciațiuni
Inima celei mai vulcanice lumi din Sistemul Solar este mai solidă decât s-a crezut
Inima celei mai vulcanice lumi din Sistemul Solar este mai solidă decât s-a crezut
Solzii de crocodil sunt surprinzător de puternici, arată un studiu
Solzii de crocodil sunt surprinzător de puternici, arată un studiu
Singura relatare „de la fața locului” dezvăluia data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus
Singura relatare „de la fața locului” dezvăluia data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus
Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an
De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an
De ce uneori zăpada pare albastră?
De ce uneori zăpada pare albastră?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte
Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte